Deoarece_ultimul_album_Whitesnake_a_fost_foarte_slab_trupa_Iris_a_anuntat_ca_se_destramaŞoc în showbiz-ul românesc! După ce ultimul album Whitesnake s-a dovedit extrem de slab, criticii spunând că nu conţine nici măcar un hit, Cristi Minculescu a anunţat într-o conferinţă de presă că Iris se va desfiinţa, deoarece e clar că în aceste condiţii trupa nu mai poate continua. „Când am ascultat ultima apariţie discografică Whitesnake mi-am dat imediat seama ce disc prost vom scoate şi noi”, le-a spus ziariştilor Minculescu. „Chiar vă recomand să cumpăraţi albumul celor de la Whitesnake şi o să vedeţi imediat ce lipsiţi de creativitate o să fim şi noi peste câteva luni.”

Iris a fost într-un declin constant în ultima vreme, mai spune Minculescu, cu toate că el a tot sperat că va mai putea scoate un hit la fel de bun ca „118 932”, pe care îl consideră şi la ora actuală cea mai originală creaţie a trupei. Celebrii rockeri români au fost afectaţi şi de dispariţia trupelor Uriah Heep şi Thin Lizzy: „Situaţia asta ne-a lăsat fără piese originale”, spune Minculescu, „acum, că se duc la vale şi Whitesnake, s-a zis cu repertoriul nostru.”

Cea mai dură lovitură primită de Iris a fost însă moartea tragică într-un accident a translatorului trupei, despre care Minculescu consideră că era de departe cel mai important membru al formaţiei. „Oricare dintre noi ar fi murit afară de translator nu era o nenorocire, dar omul ăsta chiar avea talent. Gândiţi-vă doar la «Să nu crezi nimic» - practic, e hitul lui. Acum ce să facem, să cântăm doar piese instrumentale? Apar atâtea hituri rock noi, dar fără translator, ce folos?”


Scris de TNR | Saturday, 03.03.2012 10:08 Monden

National Cinematografic