bucurestean_pacalit_sa_faca_sex_cu_sotia_intr-un_club_de_swingeriScandal la singurul club de swingeri din Bucureşti! Un client fidel a aflat cu stupoare că cea cu care a făcut sex în ultimele trei luni nu este alta decât soţia sa. „Mă simt ca ultimul prost, şi-au bătut joc de mine. Dacă vroiam să fac sex cu soţia, stăteam acasă, nu dădeam o groază de bani ca să devin membru al clubului de swingeri”, s-a revoltat păgubitul.

El spune că nu a bănuit niciodată că cea cu care face sex este propria soţie. „Comportamentul ei sexual m-a indus în eroare. Adică, la clubul de swingeri făcea nişte chestii pe care acasă le refuza categoric. Niciodată nu mi-a trecut prin cap că persoana cu care fac sex este chiar soţia mea. Am aflat asta abia în momentul în care i-am dat din greşeală masca josde pe faţă”, a explicat bucureşteanul trauma prin care a trecut.

„Politica clubului este ca persoanele care fac schimb de parteneri să poarte măşti. Eu credeam că treaba asta are legătură cu discreţia, dar acum m-am convins că e doar o metodă prin care să te prostească să faci sex cu soţia sau partenera ta. Sunt scârbit de practica lor, mă simt abuzat sexual şi emoţional. O să-i dau în judecată!”, a ameninţat bucureşteanul.
beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Calin | Thursday, 22.03.2012 13:56 Monden

National Cinematografic