bor_despre_mentalistFinala concursului Românii au talent a stârnit puternice controverse în sânul Bisericii Ortodoxe Române. Cazul a ajuns la Comisia pentru combaterea vrăjitoriei din cadrul BOR, care a stabilit că numerele de magie ale mentalistului Cristian Gog nu sunt deloc minuni ci doar niște activități satanice de duzină. „În timpul spectacolului proorocului Cristian Gog nu s-au folosit deloc tămâie şi nici apă sfinţită”, spune comunicatul de presă emis de BOR. „Nu vă mai spun că un adevărat mentalist creştin nu s-ar fi ocupat de strâmbarea lingurilor, ci de îndreptarea lingurilor rătăcite şi de aducerea lor pe calea cea bună.”


Acuzațiile BOR nu se opresc însă aici. Patriarhul Daniel spune că mentalistul Cristian Gog a adus pierderi însemnate la bugetul BOR. „Este strigător la ceruri! Băiatul acela orb care sucește cubul colorat era mult mai bun ca Gog. Am pariat toți banii Patriarhiei pe el și am pierdut.”


Directorul general al BOR, patriarhul Daniel a anunțat că va da în judecată postul ProTV pentru că aduce profeți mincinoși la televizor și îi pune într-o lumină bună. În sprijinul său Patriarhul Daniel a invocat un citat din Evanghelia după Matei, care spune clar: „Feriţi-vă de proorocii mincinoşi care îndoaie linguri de metal. Ei trebuie omorâți.”

Scris de adi | Monday, 14.05.2012 11:51 Monden

National Cinematografic