Toni_ionescu-ministruIminenta demisie a ministrului Mircea Diaconu l-a făcut pe premierul Ponta să-i caute deja un înlocuitor, tot în rândul actorilor. La o primă verificare a Înaltei Curți de Casație și Justiție se pare că singurul actor român care nu se află în incompatibilitate cu funcția de ministru al Culturii este Toni Ionescu, alias Mârlanul, cunoscut românilor pentru performanțele sale actoricești din serialul TV Bătuți în cap.


Actorul a primit cu entuziasm vestea numirii sale în funcția de ministru și a anunțat că demult voia să facă ceva pentru cultura română. „Vreau să readucem oamenii în fața televizoarelor, să umplem din nou sălile de teatru cu semințe”, a spus Toni Ionescu la o emisiune de scandal. „Tinerii de azi duc lipsă de niște repere culturale solide. D-aia vreau să readucem în țară rămășițele pământești ale lui Constantin Cioran, care merită să fie înmormântat în satul său natal, Roșiori. Chiar vorbeam ieri cu marele actor Gogoașă și îi spuneam: Bă maestre, eu simt că parcă avem așa o datorie la oamenii ăștia, în fața cărora ne uităm cruciș ca să le aducem puțină bucurie în suflet.”

Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de adi | Tuesday, 19.06.2012 15:30 Monden

National Cinematografic