eba_da_petrecere_pentru_ca_a_citit_o_carteÎn familia Băsescu se pregăteşte o mare petrecere! Mezina familiei, Elena Băsescu, a reuşit să termine de citit o carte, spre imensa satisfacţie a tătălui ei, Traian Băsescu. „Chiar dacă a terminat de citit prima carte înaintea mea, nu pot decât să mă bucur pentru ea. E, până la urmă, ceva firesc ca un copil să-şi depăşească părintele”, a spus preşedintele.

Demersul Elenei Băsescu este cu atât mai lăudabil cu cât cartea pe care a citit-o este scrisă într-o limbă străină pentru ea, respectiv limba română. Iar faptul că s-a ajutat de un dicţionar român-agramat nu ştirbeşte cu nimic performanţa Ebei.

„Sunt foarte fericită. Chiar dacă mi-am dedicat ultimii 8 ani, practic de când am învăţat să citesc, acestui demers cultural, a meritat. Am intrat în rândul marilor personalităţi culturale, am şi toate motivele să fiu mândră de măreaţa mea realizare”, a recunoscut, cu modestie, Elena Băsescu.
Scris de Calin | Wednesday, 27.06.2012 16:16 Monden

National Cinematografic