În timp ce monştri sacri ai scenei muzicale, ca acel domn de la Taxi, Călin Goia sau Angela Similea, au reacţionat prompt după ieşirile masive în stradă ale românilor, există și artiști care au păstrat o tăcere suspectă. Cel mai țipător la ochi este cazul solistului Ricky Dandel, al cărui nume nu se află printre cei care au sprijinit manifestaţiile uriaşe de la Guvern.

de_ce_tace_ricky_dandel.jpg
Un adevărat obelisc al muzicii ușoare românești, solist și cantautor deosebit de talentat, autorul unor șlagăre nemuritoare, Ricky Dandel a ieșit de bună voie din lumina reflectoarelor în urmă cu mai mulți ani și a refuzat, constant, să se implice în viața socială a țării. Acesta a fost acuzat de mai multe voci din lumea artistică de nepartizanat.

O altă absență stranie de pe listă este cea a cuplului Dana Bartzer - Dan Crainerman care, și ei, se pare că au uitat ce a făcut țara aceasta pentru ei. Aceștia se alătură altor trădători cum ar fi Mihai Pocorschi, Marian Nistor sau Nelu Dumitrescu.

O atitudine decentă a avut Gheroghe Gheorghiu care, în timpul unui concert, a îndemnat la calm și decență. „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”.


We know both the art of matching people and the science of technology.

Staffing done right: +250 tech specialists and a 95% retention rate. See our current job openings!

Scris de TNR | Wednesday, 08.02.2017 13:52 Monden

National Cinematografic