hipsteri_cu_bicicletaDescoperirea a fost făcută după câţiva ani de studiu asupra răspândirii hipsterilor în Bucureşti şi în comunele învecinate. “Ni s-a părut ciudat că în Militari sunt foarte puţini hipsteri, în condiţiile în care Crângaşiul şi Drumul Taberei duduie de aşa ceva. Până şi în Chiajna erau mai mulţi hipsteri ca-n Militari”, a povestit Zoltan Kiraly, şeful echipei de cercetare.

În realitate însă, conform ultimelor descoperiri, există foarte mulţi hipsteri şi-n Militari doar că ei aparţin unei secte aparte, ce nu crede în bicicletă. “De-aia nu ne apăreau în statistici. Este o formă evoluţionistă de adaptare, n-au bicicletă pentru că, practic, n-ai unde să circuli cu bicicleta în Militari. În acel cartier nu există trotuare pe care să se deseneze piste de biciclişti, doar nişte ridicături din beton pe care se pun maşinile băştinaşilor”, spun cercetătorii. Astfel, pentru a se deplasa la proteste sau la socializare, hipsterii de Militari folosesc metroul. “Suntem la fel ca orice hipster normal, şi noi vrem să salvăm copaci, caii din Letea sau Roşia Montană, dăm like la orice cauză cu aceeaşi pasiune ca un hipster din Titan sau Berceni”, spun aceştia.

De-a lungul timpului au fost încercări de convertire a hipsterilor de militari la dreapta credinţă. “Am trimis mai mulţi misionari în zonă, cu pamflete semnate de Bucurenci sau Tudor Chirilă, cu biciclete de la ajutoare. N-am avut prea mult succes, sunt cam grei de cap, ca orice hipster de la ţară”, a declarat liderul hipsterilor bucureşteni, Jon Ivaşcu.
Scris de Eftimie | Thursday, 18.10.2012 12:15 Monden