ofiternazistmazareAjuns la venerabila vârstă de 96 de ani, Günther Arschpimmel din Gelsenkirchen nu încetează să-şi şocheze familia şi apropiaţii. După ce de-a lungul anilor a îmbrăcat diverse uniforme extravagante, de căpitan, maior sau colonel nazist, anul acesta a optat pentru o ţinută extrem de controversată.


Astfel, la parada costumelor de Halloween, bătrânul Günther şi-a făcut apariţia într-un impecabil costum de Radu Mazăre, dotat cu toate accesoriile: beretă roşie, zmeu pentru practicarea kitesurf-ului, dar şi un set nou-nouţ de 12 fete în costume de baie. Mai mult, bătrânul a instalat bariere la intrarea în curtea sa, obligându-i pe copiii veniţi cu tradiţionalul “trick-or-treat” să-i plătească o taxă de acces de 6 dropsuri şi 4 jeleuri.

Prezenţa sa în rândul oamenilor normali, îmbrăcaţi decent în vrăjitoare, vârcolaci sau zombie, a stârnit proteste ample. Mai multe grupări antisemite l-au acuzat pe Arschpimmel că, prin gestul său, le sfidează pur şi simplu cultura şi tradiţiile. “Asocierea lui moş Günther cu acest personaj e o ruşine. Maimuţărindu-se astfel, a călcat în picioare anii de suferinţe şi persecuţii ale celor care nu au altă vină decât aceea că îi urăsc pe evrei”, a declarat cunoscutul antisemit Dan Schowau.

 

Autor: Harald (aka Apatrid)

Scris de TNR | Thursday, 01.11.2012 13:41 Monden

National Cinematografic