silicoane_incalzite_pitipoance_dorobantiGraţie tehnologiei moderne, mii de piţipoance din cartierul bucureştean Dorobanţi nu mai sunt obligate să se îmbrace pe timpul iernii în pulovere şi canadiene, putând să-şi afişeze decolteele în voie chiar şi la -20 grade Celsius. Tinerele beneficiază de implanturi de sâni încălzite, “ultima fiţă a sezonului rece”, după cum declară chirurgii plasticieni care le-au conceput.

“Principiul e foarte simplu”, spun medicii. “Pentru silicoanele cu încălzire, ne-am inspirat din pernele electrice pe care bunicii noştri le foloseau iarna. Temperatura implanturilor e reglabilă printr-un termostat, acesta fiind montat în buric sub forma unui piercing discret. Singurul dezavantaj e că sânii trebuie încărcaţi zilnic la priză, dar oferim şi adaptoare pentru maşină, compatibile cu BMW-ul alb şi alte modele specifice zonei Dorobanţi.”

Singurii nemulţumiţi de sânii calzi ai piţipoancelor sunt angajaţii tabloidelor, obişnuiţi să îşi ia concediu în perioada în care acestea umblau îmbrăcate. “Au ajuns să stea şi în toiul iernii cu pieptul pe-afară, doar ca să ne dea nouă de lucru. Noi când mai apucăm să ne relaxăm, să citim o carte?”, s-au întrebat, necăjiţi, mai mulţi redactori CanCan.

Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de Vasile | Thursday, 20.12.2012 12:00 Monden

National Cinematografic