simona_gherghe_e_greu_impresionabilaSimona Gherghe l-a întristat foarte tare pe un boschetar bucureştean, după ce i-a refuzat prezenţa în emisiunea „Acces direct” pe motiv că nu este suficient de scârbos. Omul, Robert Acrişor pe numele lui, se consideră nedreptăţit, în condiţiile în care este nespălat de doi ani, miroase a urină şi are resturi de mâncare adunată din gunoaie între singurii doi dinţi pe care îi mai are.

„Când am văzut emisiunea cu Ioana Tufaru, în care şi-a arătat mizeria din urechi, mi-am zis: «Asta e şansa ta să ajungi la TV!». Eu chiar consider că sunt mai scârbos ca Ioana Tufaru, însă din păcate Simona Gherghe mi-a spus altceva. Ea zice că nu-i provoc scârbă, că sunt mult prea decent pentru formatul emisiunii ei”, ne-a povestit, aproape în lacrimi, Robert Acrişor.

„Am stabilit nişte standarde în emisiunea în care am prezentat jegul din urechile Ioanei Tufaru şi nu vreau să cobor ştacheta”, şi-a motivat Simona refuzul. „Ştiu că e greu să oripilezi mai mult de atât oamenii care se uită la emisiunea ta, dar datoria mea este să fac tot posibilul pentru ca aşa ceva să se întâmple. Vreau ca telespectatorii mei să nu mai poată dormi noaptea din cauza imaginilor revoltătoare pe care le prezint în emisiune.”
Scris de Calin | Wednesday, 06.02.2013 14:28 Monden

National Cinematografic