88% din români ar prefera ca fiica lor să se mărite cu un homosexual decât cu un ungur

Un sondaj de opinie recent a scos la iveală o toleranță a românilor despre care nu prea se știa. Percepuți de mulți drept homofobi, românii au arătat că nu este deloc așa. Dimpotrivă, 88% dintre ei spun că ar vrea ca fiica lor să se mărite mai degrabă cu un homosexual decât cu un ungur.

„Asta arată că românii au o mentalitate sănătoasă, în acord cu vremurile în care trăim. Nu sunt deloc medievali în gândire, ci cât se poate de progresiști“, apreciază autorii sondajului. Cât despre procentul de 88%, acesta ar fi în realitate chiar mai mare decât atât.

„Cei 12% nu sunt homofobi, ci probabil unguri și atunci evident că ei ar prefera ca fiica lor să se căsătorească cu un ungur, nu cu un homosexual“, spun autorii sondajului. „Deci dacă îi excludem pe unguri din sondaj, așa cum ar trebui s-o facem, numărul românilor care ar prefera ca fiica lor să se căsătorească mai degrabă cu un homosexual decât cu un ungur ar tinde spre 100%.“

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
17 martie 2023 12:05
Citește mai mult despre: homosexual ungur

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult