madalina_ghenea_gerard_butlerMadalina Ghenea şi Gerard Butler sunt din nou împreună şi, după imaginile apărute în presă, cei doi sunt foarte fericiţi şi îndrăgostiţi până peste urechi unul de celalalt. Frumoasa olteancă a suferit enorm după despărţirea de actorul american şi s-a rugat mult ca el să mai acorde o şansă relaţiei lor.

“Nu mă ascund, a fost nevoie să fac şi o serie de sacrificii. Am redus tariful cu 25% şi am mai aruncat, peste, o scurtă săptămânal, free-of-charge, cum se zice. Dragostea învinge până la urmă”, s-a confesat manechinul unor apropiaţi. Relaţia de amor dintre cei doi a ţinut prima pagină a ziarelor tabloide, existând zvonuri că frumuşeii s-ar putea căsători în viitorul apropiat.

Cei doi îndrăgostiţi au fost văzuţi pe străzile din Roma unde au fost opriţi de poliţie şi legitimaţi, chestiune care nu l-a deranjat foarte mult pe Gerard Bulter întrucât acesta, sfătuit de iubita sa, a ştiut cum să arate paşaportul astfel încât să apară o hârtie de 50 de euro în el când te uiţi la poză.
beretnr4bnnrmic.png

TNR este o bere naturală, fără cipuri de la Bill Gates și e făcută în România, că la fabrica de bere a ocultei mondiale nu mai era loc. Umple-ți frigiderul acum: bereatnr.ro/shop!

*Livrare rapidă în București, Ilfov, Cluj, Iași și Constanța.
Scris de Eftimie | Thursday, 27.06.2013 14:08 Monden

National Cinematografic