A trecut şi vara asta! Gândacii din hotelurile de pe Litoral se pregătesc să migreze la munte

Cum zboară anotimpurile! Mii de români aflaţi în această perioadă la mare abia aşteaptă să fie martori la un fenomen natural spectaculos, care are loc în fiecare toamnă, odată cu răcirea vremii.

E vorba, bineînţeles, despre marea migraţie a gândacilor, când micile insecte negre sau maronii pornesc din hotelurile de la mare spre cele încălzite, din Valea Prahovei sau Poiana Braşov.

“Precum migraţia bizonilor, a pelicanilor sau a delicatelor rândunele, transhumanţa gândacilor e o minune a naturii, te face să te simţi atât de mic. Nu există cuvinte care să descrie acest marş anual al libărcilor, atât de fluid şi totuşi atât de bine coordonat”, a declarat pentru National Geographic Decebal Popescu, zoolog la Sanepid.

Numeroşi ecologişti au amenajat traseul gândacilor pentru a le asigura condiţiile necesare migraţiei: iesle, mici adăpătoare şi chiar şi un pod special peste Autostrada Soarelui.

“Spre deosebire de bizoni sau pelicani, gândacii din industria hotelieră românească nu sunt nicidecum pe cale de dispariţie, astfel încât turiştii care ratează migraţia de anul ăsta nu au de ce să-şi facă griji. În plus, peste câteva zile are loc o altă deplasare masivă: a chelnerilor, nişte vietăţi asemănătoare gândacilor, dar bipede”, adaugă specialistul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
2 septembrie 2016 17:02
Citește mai mult despre: gandaci hoteluri litoral mare migratie munte toamna vara

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult