Accident cu căruţe la Vaslui! Ambii cai erau sub influenţa băuturilor alcoolice, spun poliţiştii

Două căruţe s-au ciocnit în această dimineaţă pe un drum comunal din Vaslui, ambii cai implicaţi în accident având o alcoolemie peste limita legală, transmit autorităţile rutiere din judeţ. Nu este prima oară când animalele de tracţiune încalcă legea, mulţi vasluieni cerând pedepse mai stricte pentru caii prinşi trăgând căruţe în stare de ebrietate.

“Din fericire, conducătorii vehiculelor implicate în accident au scăpat nevătămaţi”, spune un poliţist rutier. “Unul dintre ei se răsturnase într-un şanţ cu câţiva kilometri în urmă, iar celălalt dormea, şi doar a tresărit puţin în momentul impactului. Din cercetările noastre a reieşit că ambele căruţe se întorceau de la birtul sătesc, unde caii se adăpaseră cot la cot cu stăpânii lor.”

“Bineînţeles că nu e ceva normal”, a adăugat un expert în cai. “Un cal responsabil nu ar face niciodată aşa ceva. Să te înhami beat în jug şi să pui în pericol viaţa ta şi a pasagerilor… Unul dintre cei doi cai ar fi trebuit să facă un sacrificiu şi să bea doar apă în acea seară, astfel încât cei doi gospodari şi celălalt cal să fi întors în siguranţă acasă cu una dintre căruţe.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
30 mai 2013 02:59

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult