Adi Minune, la un pas de tragedie, după ce maşina cu telecomandă a intrat pe contrasens, pe trotuar

Cunoscutul manelist mic Adrian Copilul Minune a fost la un pas să-şi piardă viaţa, după ce maşina cu telecomandă la volanul căreia se afla a intrat pe contrasens. “Autovehiculul telecomandat condus de Copilul Minune Adrian a depăşit neregulamentar un câine maidanez care staţiona legal pentru a urina pe un tomberon, a pătruns pe contrasens şi a lovit în plin un tir ce transporta conuri de brad”, a declarat Robert Acrişor, poliţistul ajuns primul la faţa locului.

Manelistul a avut norocul unei dotări corespunzătoare a ambulanţei sosite la faţa locului. “Victima a fost scoasă dintre plasticurile contorsionate, după care i s-au acordat îngrijiri medicale. Marea lui baftă a fost că paramedicii aveau la îndemână un microscop, altfel cu siguranţă n-ar fi văzut unde trebuie să intervină”, spune Robert Acrişor.

Adi Minune este distrus şi spune că abia îşi cumpărase maşina. “Sunt terminat, mi-o cumpărasem de curând, din alocaţie. De fapt mama, că eu n-ajung la raft şi nu pot să umblu cu bani, că sunt mai mic decât ei. Din fericire, cunosc un elf mecanic la Polul Nord care repară jucării ieftin”, a declarat artistul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
30 octombrie 2013 14:44

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult