Adio, conserve! Salvamont Buşteni, parteneriat cu Glovo ca să aducă pizza pe munte

În sfârşit, nu va mai trebui să supravieţuim în cort cu conserve de fasole încălzite la primus şi alte improvizaţii deloc apetisante! Salvamontiştii de pe Valea Prahovei au semnat un parteneriat cu cunoscuta firmă de livrări Glovo, ceea ce înseamnă că foarte curând vom putea comanda pizza, burgeri sau şaorma direct pe munte, la orice altitudine.

„Am dus adineauri o quattro stagioni mare la nişte alpinişti pe Colţii Morarului”, spune Geanone Vergu, salvamontist şi livrator. „N-au prea lăsat ciubuc, aşa că şi noi s-ar putea să întârziem un pic data viitoare când au nevoie de ajutor, numa’ zic.”

„În primă fază am încercat să facem un parteneriat cu urşii, dar te înţelegeai greu cu ei, mâncau jumate din ce livrau şi reacţionau foarte urât dacă primeau reviewuri negative”, recunoaşte un reprezentant Glovo.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
21 august 2022 12:29
Citește mai mult despre: Bucegi glovo livrari Salvamont

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult