TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Adio, şapcă cu umbrelă. A apărut pălăria cu grătar, mult mai practică pe timp de vară

Scris de TNR
@
26 iunie 2025 15:30
Adio, şapcă cu umbrelă. A apărut pălăria cu grătar, mult mai practică pe timp de vară

De ce să faci degeaba umbră pământului când poţi să pui razele soarelui la treabă? Sătul de banala şapcă cu umbrelă, un antreprenor din Deduleşti a lansat pe piaţă un produs revoluţionar, pălăria cu grătar. Aceasta poate acomoda până la patru mici, care se vor rumeni la soare, direct pe capul purtătorului, gata să fie culeşi cu furculiţa şi savuraţi din mers pentru un plus de energie în zilele toride.

“Dacă e înnorat sau pur şi simplu mai răcoare, nu e nevoie să laşi acasă pălăria cu grătar, pentru că am prevăzut-o cu un spaţiu generos pentru cărbuni încinşi. Nu recomand însă nimănui să alerge cu cărbunii încinşi pe cap, chiar dacă ăsta e reflexul, pentru că se pot întâmpla accidente”, a precizat Giovani Calomfir, inventatorul pălăriei-minune.

“Aş spune că e o idee ‘jos pălăria’, dar aş scăpa pe jos bunătate de mici”, a declarat Sebastian Glăvoncea, unul dintre primii cumpărători şi purtători ai ingeniosul accesoriu.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi