Alba-neagra face încă o victimă în UK! Regina a pierdut tronul în faţa unui anume Marcel

Lovitură de teatru în capitala Regatului Unit. Noul rege al britanicilor, Marcel I, a folosit dreptul de veto și a decis că Marea Britanie nu iese din UE, că se bagă vize. Acesta a fost încoronat weekendul trecut, după ce a câștigat tronul Angliei la o partidă de alba-neagra la care a participat fosta regină.

„Știam că baba e senilă, că are și ea vreo sută de ani și am prelungit un pic partida. Am pierdut eu câteva mutări, cât s-a ambalat baba și-a zis că-mi ia tot de pe mine, da’ la ultima i-am tras bila și am luat tronu’. M-am cărat repede că veneau caralii să mă ia la întrebări, dar actu’ e valabil”, spune Marcel.

Acesta a luat deja primele măsuri la Buckingham, cerând să fie achiziționate pentru transportul propriu câteva mașini Land Rover cu puțini kilometri la bord, că vrea să facă un biznis. Tototată le-a chemat pe soțiile prinților și le-a zis că au până diseară să aleagă care dintre ele îi dă jos pantalonii de trening, dacă mai vor să fie prințese și nu bagaboante fomiste de rând de instagram, care restul duceselor. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

19 august 2019 16:38
Citește mai mult despre: alba neagra

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult