Cine nu crede că alcoolul distruge vieți înseamnă că nu a auzit de cazul lui Robert Acrișor. Este vorba de un tânăr din București care din cauza consumului exagerat de alcool a fost pedepsit în cel mai crunt mod cu putință: pentru tot restul vieții, el nu are voie să consume nici măcar apă, ci exclusiv bere fără alcool, altfel moare.

barbat_trist_bea_bere.jpg ”Când noi savurăm o bere rece, năpăstuitul îngurgitează un lichid scârbos, numit bere fără alcool”, povestește un coleg de birou al lui Robert. ”De multe ori ne ascundem de el când bem o bere, ca să nu îl demoralizăm și mai mult. Am ajuns să ne punem berea în ambalaj de bere fără alcool, doar ca să creadă că suntem solidari cu el. Eu în locul lui n-aș fi rezistat, eram mort de mult.”

Evident, majoritatea colegilor îl privesc ca pe ultimul ciudat, îl consideră mai rău decât un diform și se feresc cât pot de des de el. Asta pentru că le e frică și să dea mâna cu el, ca nu cumva să ajungă și ei băutori de bere fără alcool. Până și unui coleg care e membru MISA și care bea urină de trei ori pe zi i se pare scârbos lichidul pe care îl consumă Robert Acrișor.

Scris de Calin | Tuesday, 10.03.2015 11:07 Monden

National Cinematografic