Alertă! Încă 4 cazuri și intrăm în cel mai negru scenariu: scenariul de film românesc!

Previziuni sumbre în privința epidemiei de coronavirus. Autoritățile se tem că dacă mai avem câteva cazuri riscăm să ajungem în cel mai negru scenariu de combatere, cel de film românesc. Asta înseamnă că vom fi baricadați în case și totul va fi incredibil de sordid, prost făcut și cu pretenții.

Scenariul de film românesc presupune că românii se vor baricada în case și vor trage exclusiv bășini intelectuale în timp ce vor degusta o ciorbă cu zoaie pe fundalul faianței din bucătărie sau baie. Pe rând, fiecare membru al familiei se va uita la celălalt cu ochi exoftalmici și înroșiți și-i va întreba „ce vrei să spui cu asta”. Totodată, toți românii vor vorbi înfundat, și totul se va auzi ca din butoi.

Scenariul acesta este cel mai îngrozitor dintre toate pentru că media va fi invadată de toți ratații culturii care vor ridica în slăvi mizeria din jurul nostru, explicând realismul și noul val al jegului românesc. Totodată, la fel ca montajul din filmele românești, toate vor scârțâi și vor fi prost făcute, toată lumea va fi beată sau isterică iar la final Maia Morgenstern va trece prin fiecare casă să se uite urât la noi. Cristi Puiu/Mungiu va lua locul doctorului Arafat și la fiecare întrebare va răspunde cu „statul nu ne sprijină, cinema-urile nu ne vor” și va acuza spectatorii că-s țărani și nu înțeleg ei arta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

14 martie 2020 12:40
Citește mai mult despre: coronavirus

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult