TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Angajaţii ANM vor fi obligaţi să se îmbrace ca Busu, pentru mai multă credibilitate

Scris de TNR
@
29 martie 2012 15:13
Angajaţii ANM vor fi obligaţi să se îmbrace ca Busu, pentru mai multă credibilitate

Surprins de audienţele mari pe care le-a înregistrat rubrica meteo de la ProTV, directorul ANM i-a anunţat pe angajaţi că vor trebui şi să se îmbrace cu toţii la fel ca Busu, pentru a inspira mai multă încredere atunci când apar în faţa cetaţenilor.

“De când cu succesul lui Busu, dacă te îmbraci normal lumea te crede un nebun şi nu mai crede nimic din ce spui,” explică directorul ANM, Nicolae Jurcă. “Aşa că am comandat pentru subordonaţii mei pălării de Napoleon, fracuri roz cu petice galbene în coate, cămaşi cu buline înflorate multicolore şi pantaloni largi, din recuzita Circului Globus. Inclusiv eu voi purta un superb costum de mareşal, cu volănaşe, la care îmi voi asorta o elegantă mitră de cardinal catolic şi nişte pantofiori turceşti cu ciucuri, ca să mă pot impune ca şef.”

Noul stil vestimentar este totodată şi un element de identitate al breslei meteorologilor. Nicolae Jurcă ne explică: “Atunci când ieşim pe stradă îmbrăcaţi aşa, oamenii ştiu din start că suntem meteorologi. Îşi fac poze cu noi, ne roagă să le scoatem iepuri din joben cu ajutorul baghetei de arătat la hartă. Unii chiar ne roagă să le scoatem argintul viu din termometre, sau să le facem caţeluşi şi girafe din baloane meteorologice colorate.”

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi