TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

„Ani de ghişeu”, un film despre viaţa funcţionarilor publici

Scris de Călin
@
5 iunie 2011 10:49
„Ani de ghişeu”, un film despre viaţa funcţionarilor publici

În sfârşit, cineva se gândeşte la drama persoanelor de la ghişeu! Deşi au titulatura de funcţionari publici, cu alte cuvinte persoane publice, ei se zbat în anonimat, absolut nimeni nu-i recunoaşte pe stradă. Pentru a schimba această neplăcută situaţie, funcţionarilor publici din România le va fi dedicat lung metrajul „Ani de ghişeu”.

Va fi doar primul film dintr-o trilogie care va mai cuprinde ecranizările „Ghişeenii rock’n’roll” şi „Ghişeu, cimitir al tinereţii mele”. Obiectivul declarat al regizorului este să obțină cu această trilogie premiul special “Funcţionarul public numărul 1”.

Din cauza bugetului redus, actorii vor fi aleși dintre funcționarii publici. Sunt însă toate șansele ca aceștia să dea foarte bine pe sticlă, dacă e să ne gândim că ei stau toată ziua în spatele unui geam de sticlă.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi