Articolele CanCan au detronat excesul de alcool! Au devenit principalul motiv care te face să vomiţi

Vremurile în care alcoolul consumat în exces era principalul motiv care te făcea să vomiţi au apus. Insistenţa cu care CanCan a publicat mizerii încă de la înfiinţare a dat până la urmă roade: tabloidul este acum principalul motiv care îi face pe români să vomite.

Zilnic, zeci de mii de români se aleg cu dureri de cap şi senzaţii de vomă după ce se uită pe site-ul CanCan. Combinaţia de titluri imbecile, subiecte puerile, poze cu fiinţe dizgraţioase şi dezacorduri gramaticale este greu de tolerat de orice persoană care are un minim de decenţă. În plus, nici o pastilă nu e capabilă să îţi elimine starea de vomă.

Firmele de salubritate ridică din umeri şi spun că nu există nici o soluţie viabilă care să elimine mizeriile din Cancan. “Acel site este ca un sac fără fund, în fiecare oră apar noi şi noi mizerii. Mai mult, mizeria este întreţinută şi multiplicată de cei care vizitează site-ul, prin comentariile mizerabile pe care le fac”, a explicat directorul unei firme de salubritate din Capitală.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
21 ianuarie 2013 17:50

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult