Ashley Cole şi-a găsit naşul. Era soacră-sa

De ce mai multe ori ştirile mondene şi cele sportive îşi au ca sursă „apropiaţii”, „unii dintre colegi care au vrut să-şi păstreze anonimatul”, „gurile rele”, „surse de încredere din cadrul clubului”, „o prietenă” etc.
Cînd vezi o astfel de ştire e clar că e un mare rahat de pe urma căruia un ziarist vrea să mănînce o pîine neagră, maro. Mă rog…

Am descoperit azi un text – Ashlei Cole, pus la zid de soacră! – care atinge absolutul în ce se poate numi sursa pe care se bazează ştirea. La gsp.ro, domnul Aurelian Botezatu, Bote pentru colegi, a scris despre Ashley Cole şi pozele cu el în curul gol pe care le-a trimis unui totp-model. Omul e căsătorit, tărăşenia s-a auzit şi acum bărbatul suferă, evident. Ce scrie Bote? Că Ashley Cole a fost sunat de soacră, care i-a spus: „Ashley, nu ţi-e ruşine să-i faci fetei mele aşa ceva?” Bote nu menţionează nici o sursă, nimic, nici măcar un ziar din UK. Mi-e greu să cred că soacra lui Ashley Cole ştie limba română.

Aurelian Botezatu nu se opreşte aici. Ştie şi ce a vorbit a bătrînă cu fiică-sa: „Au cred că ţi-au ajuns trei ani de unimilnţe. Nu-i prima oară cînd îţi face mizerii.”
E clar că ziaristul nostru face parte din ce se poate numi „ziaristul viitorului”, cel care nu mai are nevoie de surse, care dacă închide ochii şi se concentrează puţin reuşeşte să vadă ce fac ceilalţi oameni sau ce gîndesc. Din punctul ăsta de vedere, nu cred că ar fi bine să se conecteze în aceste momente la mintea mea.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Mihai
14 februarie 2010 11:14
Citește mai mult despre: ashley cole aurelian botezatu Bote gsp.ro

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult