Asta da nuntă! Interlopii din Craiova s-au bătut cu săbii pe buchetul aruncat de Olguţa

Chiar dacă a rămas în urmă cu dezvoltarea, Craiova rămâne fidelă tradițiilor sale. Acest lucru s-a văzut și ieri, când fosta primăriță a oltenilor, Olguța-Vasilescu, s-a căsătorit cu un bărbat de la partid, Claudiu Banda: în momentul în care Olguța a aruncat buchetul, zeci de interlopi s-au bătut cu săbiile ca să-l prindă.

La procesiune au participat 55 de interlopi, deși cererea a fost mult mai mare. ”55, pentru că atâția ani are Olguța”, a explicat nașul de cununie. ”Noi avem mii de interlopi cu săbii în oraș, dar efectiv n-am avut cum să-i primim pe toți. Au participat cei care au oferit cei mai mulți bani pentru cei doi proaspeți însurăței, Olguța Vasilescu și Claudiu Banda.”

Bătaia mare pentru un loc la prinderea buchetului este perfect justificată, după cum explică un etnograf local. ”În Craiova nu se aplica povestea cu buchetul e prins de următoarea persoană care va face nuntă”, a spus acesta. ”Nu, cel care a prins buchetul Olguței nu va avea parte de o nuntă, ci de multe contracte cu primăria, dar și de imunitate în fața poliției din oraș. Practic, își va putea face de cap fără să i se întâmple nimic.”

Scris de Calin
25 februarie 2019 18:02

Articole asemanătoare

Vezi mai mult