Ăsta miracol! Iconiţa cu Arsenie Boca dintr-un parbriz a început să izvorască benzină

Zilnic au loc miracole, dar în societatea de azi este foarte important ca acele miracole să fie și utile. Cum este și cazul miracolului de la Sintești-Ilfov, unde unui credincios i-a început să-i lăcrimeze icoana de la parbriz benzină.

„Inițial am crezut că s-a spart iar pompița și îmi intră iar benzină prin torpedou. Dar, când m-am uitat cu atenție, era chiar icoana cu Arsenie cea care lăcrima cu tristețe, parcă încerca să-mi zică ceva”, a spus Leonte Iancu, fericitul posesor al miracolului. La fața locului, pentru confirmare, s-a prezentat o echipă mixtă formată din reprezentanți OMV și BOR. „În calitate de mitropolit OMV trebuie să verific cifra octanică a benzinei și să o vând, pentru că tot ce e resursă petrolieră în țara asta ne aparține nouă, conform contractului încheiat cu domnul Năstase”, a declarat un director din OMV.

Afirmațiile au stârnit iritare din partea reprezentantului bisericii, care a avertizat că „tot ce este creștinesc ne aparține nouă, prin voia lui Dumnezeu, și trebuie taxat cum se cuvine. Cum a spus și Iisus, dai Cezarului ce e al Cezarului, da’ dai și un ban la catedrală”. Conform măsurătorilor oficiale, icoana lăcrimează jumătate de litru de benzină pe zi. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

28 mai 2015 11:17
Citește mai mult despre: arsenie boca benzina miracol

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult