Atenţie, spoiler! Ultimul episod din Suleyman se termină cu Bobby care iese din duş

Final surpriză la Suleyman Magnificul. În ultimul episod, Pamela se trezeşte şi spune că a avut un vis ciudat, iar Bobby iese din duşul haremului şi o linişteşte. Bobby este însă nervos, pentru că ştie că fratele Pamelei, Cliff Barnes, încearcă să-i ia imperiul.

Spectatorii vor fi uimiţi să afle că Ray Krebbs e infertil şi îi mărturiseşte Donnei că cel mai probabil tatăl copilului este Suleyman, iar Miss Ellie încearcă din nou să vândă ferma boierului Sumbul, şi să se mute undeva la ţară, într-o căsuţă, ca să poată urmări în linişte telenovele turceşti.

În ultimele clipe ale serialului, Suleyman ajunge târziu în harem şi cineva îl împuşcă, însă probabil nu vom afla niciodată cine, deşi principalii suspecţi sunt Diavolul, Sultana Hurrem şi April, soţia lui Bobby din alt episod. Gurile rele nu exclud ipoteza sinuciderii. Serialul se încheie într-un mod care dă naştere la sute de speculaţii şi la posibilitatea unei urmări: sub palat este descoperit petrol.


Times New Roman e pe micile ecrane, în fiecare duminică, de la ora 19:00, pe Prima TV! Dacă ai ratat ediția de duminică, urmăreşte-o acum în secţiunea Times New Roman TV.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
10 decembrie 2014 11:47
Citește mai mult despre: Suleyman

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult