Au apărut aurolacii vegani, care inhalează dintr-o pungă cu mentă sau coriandru

Plantele sunt drogul lor! În spaţiul public au fost semnalaţi tot mai mulţi vegani dependenţi de mentă, coriandru şi alte plante aromatice, care inhalează din pungi şi dau ochii peste cap. Cel mai rău e că aceşti drogaţi nu suportă mirosul de carne prăjită şi intră în convulsii când trec pe lângă şaormării.

“Îi vezi nu prin ganguri, pe unde se ascund alţi drogaţi ca ei, ci prin pieţe, unde inhalează fără jenă aromele care le-au dat dependenţă, de pe tarabele oamenilor şi dau un exemplu greşit celor mici. Statul ar trebui să-i ia, să-i ducă la desveganizare”, spune Mioara Papuc, româncă omnivoră şi normală.

Aurolacii cu mentă nu sunt un fenomen izolat. Aşa cum drogaţii trec de la marijuana la heroină şi metamfetamine, tot aşa evoluează şi veganii, care ajung să tragă pe nas curry, praf de chia, sau chiar să-şi injecteze smoothie în venă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
4 octombrie 2016 10:35
Citește mai mult despre: aurolac mentă vegan

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult