Au apărut birourile supraetajate, ca să respectăm normele de distanțare la job

Ingeniozitate fără limite în companiile românești. Mai multe firme le oferă angajaților birouri supraetajate, ca să păstreze distanța de 1,5 metri între corporatiști. Evident, la biroul inferior vor sta angajații entry-level și internii, iar la birourile de sus vor sta cei din middle management. Sistemul va reduce contactul fizic cu până la 90%, precum și e-mailurile, pantru că dacă ai ceva de zis unui coleg îl strigi și gata.

CEO-ul și vicepreședinții sau șefii regionali vor sta într-un sistem piramidal, conform organigramei și fluturașilor de salariu, cu boss-ul sus de tot și regionalii pe lângă el, precum o orchestră de mariachi ai excelului.

Sistemul de birouri supraetajate înseamnă că mulți angajați vor avea o privire de ansamblu asupra activității din birou, ceea ce va facilita analiza și prognoza, susțin experții. Mai mult, cei de la nivelul superior vor putea supraveghea mult mai ușor colegii din birou, așa că timpii morți pe Facebook sau tik-tok vor fi reduși considerabil, asta ducând la productivitate sporită și deci profit mai mare.

Nu toți angajatorii au de gând să implementeze birourile supraetajate, dar cei care sunt interesați să dea un restart activității lor pot posta gratuit anunțuri de angajare pe eJobs.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

14 mai 2020 08:29
Citește mai mult despre: job

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult