Au și ei suflet! O corporație din Pipera va elibera zilnic un angajat, până în ziua Crăciunului

Luna decembrie îi face mai buni chiar și pe șefii de corporație. Un gest rar întlnit se va întâmpla în această lună într-o corporație din Pipera, care a decis să concedieze în fiecare zi lucrătoare câte un angajat, începând de mâine și până în ziua de Crăciun.

”Asta înseamnă eliberarea a 20 de corporatiști, pentru că la noi sâmbăta și duminica sunt zile lucrătoare, la fel ca oricare altele”, a explicat CEO-ul corporației din Pipera. ”Asta înseamnă că 20 de familii vor fi reunite anul acesta de Crăciun și Anul Nou. Pentru restul angajaților, aproximativ 300, ne pare rău, dar își vor petrece sărbătorile ca de obicei, la birou, alături de colegi.”

Vestea a creat speranță printre corporatiști, fapt care a dus la schimbări importante în firmă. Productivitatea, de exemplu, a crescut deja cu peste 50% de la anunțarea concedierilor, fiecare corporatist încercând să-i demonstreze șefului direct că el este cel mai harnic și, deci, mai în măsură să fie eliberat din funcție până de Crăciun.

Times New Roman e pe micile ecrane, în fiecare duminică, de la ora 19:00, pe
Prima TV! Dacă ai ratat ediția de duminică, urmăreşte-o acum în
secţiunea Times New Roman TV.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
5 decembrie 2014 12:21
Citește mai mult despre: corporatist Craciun pipera

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult