Audienţă şi mai mare! În dimineaţa asta s-a dat parodia porno la Game of Thrones

Iar s-au încins serverele internetului în această dimineață după ce cunoscutul serviciu de streaming PornHub a difuzat, la nici o zi după original, parodia porno la Game of Thrones sezonul 8 episodul 1. Spre deosebire de varianta originală, parodia porno are parte de mult mai multă acțiune și chiar de câteva trădări.

Episodul începe cu o armată de negri care vine în castelul Winterfell s-o ajute pe Sansa Stank să se lupte cu alți invadatori. Aceștia îi pun la dispoziție o mulțime de paloșuri și sulițe, iar ea le verifică pe toate. La un moment dat e implicat și piticul, și un domn chel, și o adolescentă și la final apare chiar și Rocco Siffredi în rolul lui Jaime Lannister.

Episodul a avut parte de o audiență record, foarte mulți telespectatori spunând că s-au sculat cu noaptea în cap doar ca să prindă ultimele aventuri ale personajelor preferate. „Spre deosebire de Game of Thrones, acest serial nu este de văzut împreună cu prietenii, de-aia am și avut mai multe descărcări și streamuri decât originalul. Și, în plus, aici fiecare episod, aproape fiecare scenă are un final fericit”, spune producătorul filmului.

Avem pagină nouă de Facebook, Times New Roman 2.0, că pe aia veche ne-a șters-o Facebook. Ca să ai la ce da follow.

16 aprilie 2019 06:23
Citește mai mult despre: Game of Thrones porno

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult