TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Băsescu o apără pe Nikita: „Poate a spus copilul ceva, poate a înjurat-o”

Scris de Călin
@
17 ianuarie 2011 11:02
Băsescu o apără pe Nikita: „Poate a spus copilul ceva, poate a înjurat-o”

Acuzată în Spania pentru că şi-a bătut copilul de nici doi ani, Nikita a primit azi un nesperat ajutor din partea preşedintelui României, Traian Băsescu. Astfel, în cadrul unei intervenţii la Realitatea TV, Băsescu a ţinut să o asigure pe Nikita de tot sprijinul său.

„Lumea o judecă prea uşor pe Nikita pentru că şi-a lovit copilul. Cei care n-au fost acolo nu ar trebui să se pronunţe. Poate a spus copilul ceva, poate a vorbit urât, o fi înjurat, sigur a făcut el ceva. Poate i-a luat ceva din farfurie Nikitei, nu avem de unde ştii ce-a făcut copilul. Ştiu cum e să fi condamnat pentru că ai lovit un copil care şi-o merită şi tocmai de aceea vreau să o aigur pe Nikita că va avea parte de tot sprijinul meu în acest proces”, a spus Traian Băsescu.

Concret, preşedintele îi va pune Nikitei la dispoziţie doi dintre avocaţii săi, care vor să demonstreze că Nikita este doar o alta victimă a pixelului albastru şi a lui Dinu Patriciu. „Să-ţi fie încă o dată ruşine, Dinu Patriciu!”, a încheiat Băsescu, cu ochii în lacrimi.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi