Bătaie cruntă între doi pensionari, după ce-au aflat că unul e depeşar şi celălalt rocker

O rivalitate începută în secolul trecut, între rockeri și depeșari, încă mai stârnește pasiuni nebune! Recent, doi pensionari care-au descoperit întâmplător că unul este rocker și celălalt depeșar au ajuns să se ia la bătaie într-un sediu de poștă – ba, mai mult, i-au atras în scandal și pe alți pensionari aflați la coadă.

”Cei doi stăteau la coadă și, ca să-și omoare timpul cât așteaptă să le vină rândul la ghișeu, au intrat în vorbă”, rememorează un martor. ”Și, după vreo două ore de discuții, unul dintre ei a scăpat un aparent nevinovat «O-ho, anii ‘90, când eram tânăr și mare depeșar», moment în care celălalt pensionar și-a dat paltonul, sfeterul și cămașa jos și a expediat un pumn aproape energic spre fața depeșarului.”

”Eu sunt rocker și urăsc depeșarii! Skid Row forever! Def Leppard rules!”, a urlat pensionarul la bustul gol în timp ce încerca să nimerească depeșarul. ”Rocker? Nu știam de ce puți în halul ăsta. Nespălatule! Satanistule!”, a sunat imediat riposta depeșarului. În acel moment a intervenit însă sprintenul bodyguard de 68 de ani al Poștei, care i-a bătut cap în cap pe cei doi scandalagii, liniștindu-i complet.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
31 ianuarie 2019 19:43
Citește mai mult despre: depesar pensionar posta rocker

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult