Bătaie într-un club, după ce doi hipsteri au aflat că ascultă aceeaşi formaţie obscură

O altercaţie violentă a tulburat ieri liniştea unui club din centrul Bucureştiului după ce doi hipsteri au aflat că erau fani ai aceleiaşi formaţii obscure. În comunitatea hipsterilor, a asculta o trupă pe care şi altcineva o cunoaşte este o gafă majoră, oraşe precum Berlinul confruntându-se de mult cu lupte între hipsteri declanşate de gusturi muzicale similare.

“A început ca o discuţie amicală”, a declarat Jon Ivaşcu, unul dintre hipsterii implicaţi în incident. “I-am spus că îmi plac islandezii de la Jfrðssmákur, el a răspuns că nu a auzit de ei, dar că mi-o recomandă pe folkista vietnameză Gok Kông. Atunci am adus vorba de trupa germană de brit-pop Jammernde Ärsche, iar el mi-a răspuns că îi ştie. Aşa ceva nu se face, a fost foarte urât din partea lui. Mi-am ieşit din fire şi l-am lovit cu poşeta.”

Celălalt hipster a fost internat de urgenţă, suferind de o fractură a ramei de la ochelari. Acesta ar fi declarat că nu mai este fan Jammernde Ärsche de când au devenit comerciali: “În momentul în care te ascultă deja doi oameni, nu mai ai cum să faci muzică bună.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
28 septembrie 2012 17:02

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult