Beligan: Pe vremea mea, de Mărţişor se dădea câte un colţ de mastodont

Radu Beligan susţine că mărţişoarele sunt un obicei destul de recent, apărut pe la mijlocul secolului XIX şi că în tinereţea lui se dădeau colţi de mastodont şi uneori unelte de silex.

„Femeile se îmbrăcau pe atunci cu cele mai frumoase piei ale lor, se vopseau pe tot corpul şi aşteptau la intrarea în peşteră. Ţin minte şi-acum, parcă a fost ieri, cum tata i-a dat mamei un topor mic, din piatră de râu, pe care îl cioplise pe ascuns. Asta a fost tare demult. În anul acela am jucat şi primul meu rol, al unui vraci, într-o piesă despre vânătoarea unui rinocer alb”, susţine venerabilul Radu Beligan.

Actorul îşi aminteşte că prin paleoliticul superior deveniseră la modă colţii de mastodont, însă obiceiul a început să dispară prin neolitic, pe fondul dispariţiei mastodonţilor.

„S-a trecut treptat la mărţişoare mai modeste, până s-a ajuns la buburuze, potcoave şi fluturi pe cartoane de ţigări, ca acum”, se plânge Beligan.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
1 martie 2013 13:02

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult