Bianca Drăgușanu acuză o rivală că a pierdut un mare contract: i-a furat arabul

Acuzații grave în lumea divelor. Bianca Drăgușanu o acuză pe Claudia Pătrășcanu că din cauza ei a pierdut un contract mare, pentru că i-a furat arabul. Se pare că totul a pornit după ce Claudia s-a băgat în față la coadă la TIR-uri și i-ar fi suflat Biancăi arabul care i se cuvenea și pe care pusese ochii pentru că avea buzunarele doldora.

Bianca susține prin avocați că a pierdut nu doar un arab, ci un întreg lanț de arabi, adică zeci de contracte, pentru că așa e în lumea asta, totul merge pe recomandări și după ce ai prins unul intri pe tot tribul.

Bianca spune că ea își făcuse deja un selfie cu arabul și-l dăduse pe Instagram, ceea ce echivalează cu rezervarea arabului respectiv, iar Claudia a încălcat regulile nescrise ale contractelor de acest gen. Bianca solicită ca tot ce i-a dat arabul Claudiei să-i revină ei de drept.

Claudia Pătrășcanu susține însă că nu e de vină și că arabul fiind ușor miop nu a realizat diferența dintre cele două: ”Oricum ăștia nu se uită la fețe, ci doar la țâțe”, recunoaște și Bianca. Claudia ar fi recunoscut fapta și a îcneput să-i dea Biancăi ce i-a dat arabul, pentru că îi mai rămăsese puțin pe buze.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
3 aprilie 2023 14:10
Citește mai mult despre: arab bani Bianca instagram

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult