Bianca Drăguşanu, nevoită să poarte cagulă până îi vine faţa nouă de pe AliExpress

Pentru că fața cu care ne-a obișnuit în ultimii ani i s-a deteriorat foarte tare, Bianca Drăgușanu e nevoită să umble cu cagula pe față. Ce-i drept, vedeta și-a comandat o față nouă de pe AliExpress, dar încă nu i-a fost livrată.

Dar și Bianca a greșit, pentru că a făcut comanda doar acum câteva zile, deși actuala față i-a expirat de mai bine de 6 luni. Ea a considerat că fața îi mai rezistă un an, dar faptul că nu a luat în serios termenul de valabilitate s-a întors acum împotriva ei.

Însă tot răul spre bine, pentru că Bianca este foarte încântată de noua față pe care și-a comandat-o. „Descrierea spune că e flexibilă, extrem de sexy și durabilă. Și am înțeles că plasticul e obținut printr-o tehnologie nouă, așa că m-ar putea ține chiar și 7 ani”, a lăudat vedeta produsul.

Sunt însă destui care sunt de părere că Bianca ar trebui să rămână cu cagulă pe față pentru tot restul vieții, să nu mai arunce banii pe tot felul de chinezării de pe AliExpress. Ea spune însă că i-ar fi greu cu cagulă pe față vara, când este cald, deci o față nouă de pe AliExpress e abordarea corectă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
18 ianuarie 2024 07:20
Citește mai mult despre: bianca dragusanu cagula

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult