Birtul Gării de Nord, plin de jurnaliști care sărbătoresc c-au scăpat de impozitul pe venit

Jurnaliștii au lăsat ipocrizia la o parte și s-au adunat în număr mare în birtul Gării de Nord, ca să sărbătorească că a trecut legea care-i scapă de plata impozitului pe venit. În mai puțin de o oră birtul a devenit neîncăpător pentru hoarda de ziariști care a dat năvală acolo, așa că unii au fost nevoiți să ia metroul două stații, până la birtul din Piața Crângași.

În birt au ajuns și unii jurnaliști care nici măcar nu știau de eliminarea impozitului, dar se aflau întâmplător în Gara de Nord, că așteptau pachetul trimis de părinți prin conductorul de tren. Voioșia pentru aceștia e chiar mai mare, că s-au trezit și cu salariul mărit, și cu pachet de la părinți în decurs de mai puțin de-o oră.

Bineînțeles, cum unele obiceiuri mor greu o bună parte din jurnaliști au intrat în birt cu pet-uri de bere luate de la supermarket, dar și cu pungi de sticksuri sau alune. Și când jurnaliștii erau convinși că ziua de azi nu poate să devină mai bună, au mai primit o veste extraordinară: li s-a dat voie să fumeze în interior – pe motiv că practic e eveniment privat, că sunt numai jurnaliști în birt.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
11 februarie 2020 19:12
Citește mai mult despre: jurnalist

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult