Bomba de la stația de metrou Republica, dezamorsată: sute de drojdieri nu mai au unde bea

Intervenția de urgență a geniștilor îi nemulțumește pe locuitorii din zona Gării Titan! Aceștia au dezamorsat cea mai îndrăgită bombă din cartier, unde sute de alcoolici din împrejurimi veneau să-și găsească inspirația.

„Am primit o alertă cu bombă: băi, e o bombă cum ieși de la metrou la Republica. Am verificat și chiar așa era, halba de bere costa doi lei. Noi n-am fi vrut să dezamorsăm așa ceva, dar e în fișa postului, când afli de o bombă te duci și o dezactivezi. Încă o dată, ne pare rău”, spune Aurel, unul dintre experții geniști.

„Pe timpul verii e o bombă și în parcare la Cora. La iarnă, dumnezeu cu mila!”, a avertizat nea Ilie, bețiv.

Deși mulți drojdieri locali sunt în lacrimi, câțiva susțin că intervenția autorităților a fost perfect justificată, pentru că prețurile bombei puteau să explodeze în orice clipă, și atunci n-ar mai fi avut niciun farmec.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
28 iunie 2019 16:52
Citește mai mult despre: bomba

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult