Bonurile de masă primite de angajaţii BMW România, cumpărate de cocalari la suprapreţ

Pentru angajaţii BMW România, bonurile de masă primite din partea firmei au ajuns să fie mai valoroase decât salariul lunar. Asta după ce noua senzaţie printre cocalari este să se pozeze cu teancuri întregi de bonuri de masă. Şi, evident, cele mai căutate bonuri de masă printre cocalari sunt cele pe care scrie BMW România.

Astfel, un bon de masă pe care scrie BMW, cu valoare nominală de 9 lei, a ajuns să se vândă şi cu 500 de euro. Numărul angajaţilor companiei germane fiind limitat, automat şi numărul de bonuri de masă este limitat, astfel că bonurile de masă pe care scrie BMW sunt privite drept ediţie limitată, nu de serie, fapt care sporeşte considerabil valoarea lor în ochii cocalarilor.

„E plin internetul de cocalari care se pozează cu teancurile de euro, lumea a început să se plictisească de ei. Cu bonurile de masă este altceva, e o pâine de mâncat aici şi doar cocalarii cu viziune ştiu asta. De când am descoperit bonurile de masă pe care scrie BMW mă simt ca şi cum m-aş fi născut cocalar pentru a doua oară”, se laudă un cocalar din Rădăuţi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
31 mai 2013 14:08

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult