BOR se modernizează. Rugăciunea pentru șezlong liber costă 30 de lei

Vești excelente pentru românii cu credință în Dumnezeu și aflați în nevoie de șezlong! Rugăciunile lor au fost auzite de Patriarhul Daniel, care a anunțat că începând de azi biserica acceptă acatiste pentru cei care vor să prindă un șezlong liber pe plajă.

„Biserica noastră a fost întotdeauna aproape de români și de nevoile lor“, a explicat Patriarhul Daniel. „Și am văzut și noi în în ultimele săptămâni cele mai mari frământări ale românilor nu erau sănătatea sau banii, ca până acum, ci grija că nu vor găsi șezlong liber când merg la plajă. Așa că am implementat acatistul de șezlong liber, la prețul simbolic de doar 30 de lei.“

„Dar, atenție!“, a continuat Preafericitul Daniel. „Un acatist vă asigură un singur șezlong liber. Dacă mergeți cu familia, de exemplu, și aveți nevoie de patru șezlonguri libere, atunci trebuie patru acatiste. Șezlongul și acatistul. De asemenea, un acatist acoperă doar 3 zile. Dacă stați o săptămână, atunci e nevoie de măcar două acatiste.“

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
25 iulie 2021 09:52
Citește mai mult despre: BOR Patriarhul Daniel sezlong

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult