Botezatu, în stare de şoc după ce a făcut sex cu o femeie care s-a dat drept bărbat

Cunoscutul creator de chiloţi bărbăteşti Cătălin Botezatu se află în stare de şoc, după ce un bărbat cu care a făcut sex s-a dovedit a fi doar o femeie deghizată. După ce şi-a mai revenit, designerul a povestit cele întâmplate. “Din păcate, n-am fost suficient de vigilent să-mi dau seama că e femeie, fiind deghizată extrem de bine. De obicei îmi dau seama imediat, că femeile n-au mărul lui Adam, dar el…”, face o pauză, oftează, “ea purta o eşarfă care îi masca gâtul. Şi eu am greşit că am avut încredere prea mare şi n-am verificat mai atent”, povesteşte Cătălin.

Bote nu este la prima păţanie de acest fel. “Acum câţiva ani, a mai încercat o femeie să facă sex cu mine, dar am depistat-o când m-a penetrat. După cum ştim cu toţii, femeile nu au penis, aşa că ea a folosit un vibrator, pe care şi l-a lipit cu scotch de zona inghinală. Din păcate pentru ea, a uitat să-i scoată bateriile şi a început să vibreze în fundul meu. Am dat-o afară imediat, era s-o iau şi la bătaie”, îşi aminteşte Cătălin.

Acesta spune că, pe viitor, va încerca să fie mai atent. “Îmi voi angaja un doctor personal, care să efectueze controale anatomice amănunţite, înainte de fiecare partidă de sex. Nu mai risc nimic, altfel o să creadă lumea că sunt heterosexual”, spune Cătălin.

Autor: Luchian Abel


Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
18 august 2013 01:37

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult