Breaking news! Bătaie pe ultimul rinichi între Arşinel şi Pimen

Conflict între doi coloși ai nesimțirii. Înalt Prea Sfinția sa Pimen și Alexandru Arșinel s-au încăierat pentru ultimul rinichi disponibil la Matei Balș. Arșinel l-a acuzat pe Pimen că e un profitor, că are 90 de ani și să lase pe altul mai tânăr să se bucure de rinichi: ”Tu ți-ai trăit traiul, boșorogule!”, ar fi exclamat Arșinel, în vârstă de 81 de ani.

Pimen a replicat dur: ”Să se dea după merit! Eu nu am turnat degeaba 30 de ani la Securitate!”, însă Arșinel nu s-a lăsat nici el: ”Vrei să-ți spun după câte spectacole din străinătate am dat note informative, săracule?”.

Arșinel ar fi încercat să-l deconecteze pe Pimen de la aparate, ca să primească el rinichiul. În cele din urmă, Streinu-Cercel a decis să pună capăt acestor abuzuri și a păstrat rinichiul pentru el însuși: ”Ori îl scot la licitație ori mi-l transplantez eu, să am și eu o bucurie după câte jigniri am primit de la public. Eu v-am zis că boșorogii trebuie carantinați. Poftim, acum suportați consecințele!”, a spus Streinu-Cercel.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
6 mai 2020 12:53
Citește mai mult despre: arsinel

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult