Ca de fiecare dată când avem parte de un weekend prelungit, în Capitală nu mai e ţipenie de om! Atât de gol e Bucureştiul încât tramvaiele au circulat nestingherite, în mai bine de 24 de ore nefiind semnalat niciun incident de ciocnire, buşire, şifonare sau tamponare între acestea şi cocalarii cu BMW-uri.

bucuresti_pustiu_minivacanta2.jpg "Într-o zi normală, între Sfântu Gheorghe şi Pipera trec cu tramvaiul prin vreo 20 de BMW-uri de toate formele şi culorile, de la bătrânul BMW pisicuţă până la cel mai barosan X7", spune Gicu, vatman pe linia 16. "Azi, nimic, nici măcar o troacă de BMW M5 cu numere de Bulgaria."

"Probabil la ora asta toate BMW-urile se buşesc între ele, voioase, pe Valea Prahovei, iar pe noi ne-au uitat", suspină un alt angajat STB.

"Eu am ţinut legătura cu gherţoiul meu preferat. M-a înjurat sănătos, apoi mi-a promis că îmi trimite o vedere din Poiană şi că îşi păstrează o aripă neîndoită special pentru mine", adaugă un vatman.

Susține presa independentă! O poți face nu doar prin donații, ci și bând bere. Cumperi bere TNR, fie online din magazinul nostru, fie din hypermarketurile Carrefour și ajuți astfel proiectul editorial Times New Roman. Să curgă berea!

Scris de Vasile | Saturday, 25.01.2020 08:59 Monden

National Cinematografic