Ca-n avion! Presați de pensionari, RATB amenajează spații pentru bagajele de mână

Pentru ca aerul din mijloacele de transport bucureștene să redevină respirabil, RATB a decis recent să amenajeze spații pentru bagajele de mână ale pensionarilor. Astfel, începând de la 15 octombrie, călătorii își vor putea depozita sacoșele Metro, Billa sau Mega Image, ediție 2015, deasupra locurilor, la fel ca la cursele aeriene.

“Călătorii își vor putea achiziționa un bilet cu bagaj de mână inclus. În fiecare stație vom avea un dispozitiv care arată dimensiunile maxime ale acestui bagaj, pentru a nu fi discuții. Am decis acest lucru în urma miilor de reclamații venite de la pensionari, care acuză că din cauza tinerilor nu mai au loc pentru bagaje”, a declarat Decebal Popescu, purtător de cuvânt.

“Eu mi-am luat loc la geam, sunt foarte mulțumită că nu mai trebuie să țin în brațe cele două sacoșe Metro pe care le car cu mine. În fiecare zi fac linia tramvaiului 1 și am nevoie de sacoșe pentru a-mi lua de mâncare. Deja mă știu cu celalalte doamne, timp de 3-4 ore, cât ne plimbăm cu tramvaiul, dezbatem subiectele zilei”, a declarat doamna Nina Acrișor, pensionară.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
2 octombrie 2015 13:17
Citește mai mult despre: pensionar RATB

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult