Ca să scape de musafiri, un român s-a îmbrăcat în chelner și a adus nota

Pentru că niște rude venite în vizită de Crăciun nu voiau să mai plece de la el, un român a decis să se transforme din victimă în călău. Acesta s-a retras din sufragerie, unde rudele sale se ospătau cu sarmale, prăjituri și băutură, s-a îmbrăcat în chelner și a revenit cu tupeu înapoi și le-a pus pe masă o notă de plată cu tot ce-au consumat la el.

Imediat, la masă s-a instalat panica. Rudele sale nu știau cum să se extragă mai repede de acolo. Un invitat s-a scuzat că trebuie să ia copilul de la școală, deși el nici măcar nu are copii, altul și-a amintit c-a uitat să-i lase mâncare câinelui, altul că n-a udat florile și-au ieșit toți pe ușă la mai puțin de 10 secunde de la venirea notei.

Mai puțin inspirat a fost un bărbat care s-a scuzat că trebuie să meargă la baie, de unde a încercat să fugă pe geam. A rămas însă blocat acolo, geamul fiind mult prea îngust pentru proporțiile lui, așa că nu a avut încotro și a trebuit să-și asume el nota pentru toată lumea. A cerut însă îndurare și a primit: datoria i-a fost trecută pe caiet, după care dus a fost și el.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
27 decembrie 2021 08:03
Citește mai mult despre: chelner rude

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult