Ca să ştie tot blocul că şi-a luat miel, un român l-a tranşat cu bormaşina

În pragul sărbătorilor pascale, să găseşti un miel gras şi frumos e motiv de mândrie! Ca să ştie toţi vecinii că şi-a luat carne pentru masa de Paşti, un bărbat din sectorul 3 al Capitalei a decis să tranşeze mielul nu oricum, ci cu bormaşina, găurindu-l puţin câte puţin, până trezeşte pe toată lumea.

“Ar fi complicat să merg din uşă în uşă ca să mă laud cu mielul. Aş fi pus o manea la maxim, dar n-am găsit nici una despre cum mi-am luat eu miel de Paşti. Ce bine că am bormaşină!”, spune Decebal Popescu, înfigând cu precizie chirurgicală burghiul aparatului într-un ciolan mai încăpăţânat. “După bătăile din ţeavă, aş zice că patru etaje au aflat până acum că mi-am luat miel. Hei, vecine, mi-am luat mieeel!”

Tranşarea mielului cu bormaşina e un proces anevoios, care ar putea dura şi trei zile, însă Decebal nu are de gând să se dea bătut prea curând. “Organele pentru drob le mărunţesc cu ciocanul pneumatic!”, a zâmbit gospodarul, cu o sclipire de sadism în ochi.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
13 aprilie 2017 13:07
Citește mai mult despre: bormasina miel pasti vecini

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult