Cameraman, internat la ospiciu după ce Andreea Pora i-a făcut cu ochiul

Un cameraman RTV a fost internat la Spitul de Boli Mintale nr. 9 după ce Andreea Pora i-a făcut cu ochiul în timpul unei emisiuni. Potrivit medicilor, bărbatul a fost internat cu convulsii şi stări violente de vomă, după care a devenit catatonic, privind fix peretele din faţa lui şi îngânând „nu, nu, nu, nu, nu, nuuuu” fără întrerupere.

„Eram în platou. La un moment dat doamna Pora s-a uitat fix în direcţia lui lingându-şi buzele, apoi i-a făcut cu ochiul. În momentul acela Emil s-a prăbuşit, tremura, avea convulsii. Nu vreau să mă gândesc prin ce trece familia lui acum. Are doi copii”, a declarat Decebal Popescu, şef departament Cabluri şi Mufe din RTV.

Colegii bărbatului susţin că din fericire pentru telespectatori în momentul în care Andreea Pora i-a făcut cu ochiul cameramanului camera nu era pornită. „Vă daţi seama ce se-ntâmpla dacă ar fi fost în direct. Se putea întâmpla o nenorocire, mai ales că era în timpul zilei şi era posibil să se uite şi copii la televizor”, a mai declarat Decebal Popescu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
8 iunie 2013 03:28

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult