Camilla, furioasă pe Charles: Cine dracu` e România asta de te tot duci pe la ea?
Scandal la cel mai înalt nivel în familia regală britanică, după ce regina Camilla, consoarta Regelui Charles al III-lea, i-a reproșat fostului prinț de Wales că se duce cam des pe la România și ”în definitiv cine dracu mai e și România asta, de te tot duci pe la ea”, ar fi urlat Camilla în timp ce a aruncat cu o vază de porțelan spre Charles.
Regina Camilla spune că nu e normal ca după încoronare, când spera că vor petrece măcar o săptămână împreună, Charles să plece iar la România. ”Nu se gândește decât la România asta a lui, care înțeleg că e încurcată cu mai mulți, are ceva probleme de custodie cu Ardealul, cu altă fufă, una Ungaria, care din ce am înțeles ar avea o râcă împotriva României și mă întreb eu cu ce sunt vinovată?”, spune Camilla.
Camilla susține că tradiția britanică este ca regele să-și găsească o favorită în țară, nu să umble brambura după muieri prin toată Europa: ”Avem și noi un prestigiu, iar Charles ne face de rușine din prima zi după încoronare. Credeți că-mi convine să citesc prin ziare ce părere are România despre el, sau că la un moment dat a vrut să fie regele României? E regele meu, dă-o dracului pe România asta, că am înțeles că nici măcar nu e dintr-o casă nobilă, e din Europa de Sud-Est, cum e camerista mea”, a declarat vizibil afectată Regina Angliei.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.