Campanie de imagine: Jandarmeria organizează Festivalul Castanelor, cu sprijinul BGS

A venit toamna, s-au încins caloriferele şi ţi-e cald cu dinţii în gură? Vino să urci site-ul de cultură în dubă la Festivalul Castanelor! În premieră, Jandarmeria şi BGS vor organiza anul acesta, într-o piaţă publică încă neanunţată, o serbare de zile mari, cu castane pentru toată lumea – indiferent de vârstă, sex sau convingeri.

„Cândva, în Bucureşti se găseau castane pe toate drumurile, chiar şi în ganguri sau beciuri, şi de cele mai multe ori erau gratis”, spune Rareş Pepea, nostalgic. „Mă bucur că şi tinerii vor avea ocazia să afle cât de bună e o castană la vremea ei. Poate aşa vor învăţa să aprecieze valorile tradiţionale.”

Sub deviza „Festivalul care bate toate celelalte festivaluri”, belşugul de castane care se va pogorî asupra locuitorilor Capitalei le va frăgezi atât trupul, cât şi mintea, asigură colonelul Onufrie Rîuleţ.

Intrarea se va face pe baza buletinului, iar toţi dinţii adunaţi după eveniment care sunt încă buni vor fi donaţi unui cămin de bătrâni securişti.

Scris de Vasile
12 octombrie 2016 10:10

Articole asemanătoare

Vezi mai mult